Întrebare adresată de către deputatul Monica Iacob-Ridzi ministrului delegat, șef Secretariat General al Guvernului – Ion Moraru

ÎNTREBARE

Către:  SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

Domnului ministru Ion Moraru

De către: Deputat MONICA IACOB-RIDZI,

Grupul Parlamentar PP-DD

Subiectul întrebării: situaţia aplicării Programului naţional “Laptele şi cornul”

 Stimate domnule ministru,

Mă adresez dumneavoastră, după ce, recent, într-o declaraţie publică, Primul Ministru al României a avansat intenţia Guvernului de a renunţa la aplicarea Programului Naţional “Laptele şi cornul” şi înlocuirea acestuia cu un program mai eficient. Este foarte adevărat faptul că, în anumite unităţi de învăţământ, în special din marile oraşe ale ţării, nu toţi copiii consumă laptele şi cornul primit la şcoală. Este însă la fel de adevărat că în mult mai multe locuri dinţară, cum este spre exemplu Valea Jiului (regiunea pe care o reprezint eu în Parlament), sunt foarte mulţi copii pentru care laptele şi cornul reprezintă o motivaţie în plus de a merge la şcoală. Poate că acest lucru nu este foarte vizibil, dar vă asigur că, din păcate, atât în Valea Jiului cât şi încă în multe alte regiuni ale ţării, afectate de sărăcie şi şomaj, “Laptele şi cornul” are o însemnătate mult mai mare decât cea pe care ne-o conferă statisticile. Dar, totodată, cred că, înainte de a lua o astfel de decizie, Guvernul României trebuie să analizeze mai atent câteva aspecte care ţin de o analiză aprofundată a acestui program.

Vă reamintesc faptul că, în urmă cu 11 ani, când a fost promulgată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96 / 16 aug. 2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 631 / 26 aug. 2002, prevederile acesteia au reprezentat, cu adevărat, un pas important în domeniul asistenţei sociale a copiilor din România. Este la fel de adevărat că, între timp, experienţa derulării acestui program a relevat faptul că se impune o regândire a acestuia, astfel încât el să fie eficient pentru toate categoriile de beneficiari. În acest sens, salut intenţia Primului Ministru de a găsi o soluţie mai bună pentru aplicarea lui dar, în acelaşi timp, atrag atenţia că, până la identificarea unui nou program de acest fel, programul “Laptele şi cornul” trebuie să continue. Nu trebuie să neglijăm faptul că există încă mii de copii în multe din zonele sărace ale României în care laptele şi cornul primit la şcoală reprezintă singura masă sigură de peste zi. Aşa cum nu trebuie să neglijăm nici faptul că acest program dispune de o importantă componentă de  finanţare din bani europeni care, prin stoparea programului, s-ar pierde inutil, deoarece ei sunt acordaţi strict cu această destinaţie.

Având în vedere aceste consideraţii, vă solicit, stimate domnule ministru, să mă informaţi asupra situaţiei actuale a implementării la nivel naţional a Programului “Laptele şi cornul”, precum şi asupra măsurilor pe care Guvernul le are în vedere pentru derularea, în continuare, a acestui program de asistenţă socială destinat sprijinirii copiilor care merg la şcoală.

Solicit răspuns scris.

Vă mulţumesc.

MONICA IACOB- RIDZI

Deputat de Valea Jiului

Comments are closed.