“Redaţi minerilor Văii Jiului demnitatea pe care o merită !” – declarație politică

Stimaţi colegi,

Constat zi de zi cu tristeţe, acasă la mine, în Valea Jiului, că problemele economice şi sociale din comunităţile oraşelor şi municipiilor din această zonă s-au acutizat cu fiecare an care a trecut de la nefericitul moment al mineriadei din 13-15 iunie 1990.

În urmă cu 14 ani, dorinţa minerilor de a salva democraţia românească s-a transformat, din cauza intrigilor politicienilor şi a manipulărilor la care aceşti oameni simpli au fost supuşi, în tragedia unei întregi generaţii de locuitori ai Văii Jiului. Ştiu că acele triste evenimente din 13-15 iunie 1990, precum şi celelalte mineriade care i-au urmat, au marcat într-un mod negativ imaginea României, aflată în primii ani ai redescoperirii libertăţilor cetăţeneşti, după o jumătate de secol de beznă comunistă. Însă, în acelaşi timp, sunt convinsă că nimic din ceea ce au făcut minerii – sau mai degrabă cei care au manipulat imaginea acestora – nu justifică felul în care o parte din clasa politică românească a înţeles să se răzbune pe aceşti oameni.

Am constatat, la fel ca majoritatea oamenilor din Valea Jiului, că indiferenţa la problemele oamenilor şi lipsa de soluţii la problemele economice şi sociale ale regiunii au devenit, în mod constant, modul de abordare a acestor chestiuni din partea clasei politice româneşti din ultimii 24 de ani. Ceea ce este şi mai trist însă, e faptul că, la aproape un sfert de secol care a trecut de la momentul “13-15 iunie”, lucrurile nu par să fi cunoscut o schimbare în această direcţie. Cu o industrie minieră decimată, cu probleme sociale extrem de grave şi cu un nivel al şomajului în permanentă creştere, Valea Jiului nu a beneficiat nici măcar de atenţia cuvenită a guvernelor în vederea identificării unor soluţii pentru revitalizarea zonei, ca să nu mai vorbim de faptul că până şi soluţiile propuse din partea factorilor de răspundere de la nivel local au fost, în mod sistematic, boicotate. Mai mult, zona a fost prezentată incorect drept o gaură neagră a economiei româneşti şi un ţinut periculos pentru cei care ar dori să vină să investească ori pur şi simplu să viziteze această zonă.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Cred că la aproape un sfert de secol de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, cu argumentele adevărurilor istorice ale momentului, este timpul ca fiecare dintre dumneavoastră, reprezentanţi ai clasei politice româneşti, să vă reconsideraţi poziţia faţă de Valea Jiului şi faţă de cei mai minunaţi oameni ai acesteia care sunt minerii. Vă invit să veniţi cu încredere în Valea Jiului, să-i cunoaşteţi pe puţinii mineri care mai scormonesc astăzi în adâncurile pământului, contribuind la statutul României de ţară independentă din punct de vedere energetic. Vă invit să veniţi în Valea Jiului şi să vedeţi cu ochii dumneavoastră acest loc minunat în care Dumnezeu a aşezat un colţ de Rai pe un munte de cărbune. Poate aşa veţi înţelege că noi toţi, oamenii politici ai prezentului, avem obligaţia nu doar de a reabilita imaginea minerilor şi a Văii Jiului, ci datoria de a sprijini dezvoltarea acestei regiuni pe nedrept uitate de unii politicieni în ultimii 20 de ani.

În toţi aceşti ani, mulţi au venit în Valea Jiului, în campanie electorală, pentru a le cere minerilor şi familiilor acestora votul lor de încredere. De fiecare dată, liderii politici le-au promis, sub cuvânt de onoare, că vor avea grijă ca mineritul din această zonă a ţării nu doar să continue, dar să cunoască şi o dezvoltare pe baze economice susţinute de stat. Cu fiecare an care trece, constat însă cu stupoare că intenţiile guvernanţilor noştri nu mai seamănă deloc cu promisiunile făcute, sub cuvânt de onoare, minerilor din Valea Jiului.

Personal, ca om care cunosc realităţile Văii Jiului, cu bune şi cu rele, sunt convinsă că oamenii din această zonă merită mai mult. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că există multe soluţii pentru revitalizarea sectorului minier şi energetic, care încă este şi trebuie să fie o importantă resursă economică şi socială nu doar a Văii Jiului, ci a României. De aceea cred că Guvernul trebuie să abordeze problema industriei miniere şi energetice cu responsabilitate, cu interes pentru oamenii din Valea Jiului, urmând modelul unor state europene care au găsit soluţii în această direcţie.

Cred de asemenea că proiectele de construire a unei alternative viabile în domeniul dezvoltării turismului trebuie susţinute de fiecare guvern al acestei ţări. Nu simpatiile sau antipatiile politice, nu adversitatea de pe scena politică şi cu atât mai puţin ignoranţa faţă de problemele unei regiuni care a suferit deja prea mult de pe urma unor greşeli istorice trebuie să fie abordarea oamenilor politici faţă de problemele şi faţă de cetăţenii acestei regiuni. Iată de ce, vă invit stimaţi colegi ca, fie din cabinetele Puterii, fie de pe băncile Parlamentului, fie din orice poziţie publică v-aţi afla, să înţelegeţi că aşa-zisele mineriade au intrat în istorie şi să întindeţi o mână salvatoare minerilor de astăzi şi tuturor oamenilor din Valea Jiului care, de altfel, nici nu doresc altceva decât onorarea promisiunilor pe care întreaga clasă politică românească – pe care dumneavoastră o reprezentaţi în acest moment – le-a făcut în toţi aceşti ani, dar care încă nu au fost rezolvate.

Nutresc speranţa că veţi reflecta la toate acestea şi veţi acţiona în aşa fel încât “Noroc bun !” să nu rămână doar un simplu salut mineresc, ci o binemeritată stare de fapt pentru oamenii Văii Jiului.

MONICA IACOB- RIDZI

Deputat de Valea Jiului

Comments are closed.